6 clișee des întâlnite în K-Drama

K-Drama au succes atât de mare pentru că au găsit o rețetă, anumite elemente care prind la public și le folosesc cu succes în toate serialele. Le adaptează, adaugă noi detalii, însă în mare, există o mulțime de elemente care apar în aproape toate K-Drama. Am făcut o listă cu 5 dintre ele – voi câte ați mai identificat?

Clișeul fată săracă vs. bărbat bogat sau „Cenușăreasa”

Acesta este cel mai des întâlnit clișeu din K-Drama – de fapt, sunt foarte puține drame în care protagonistul nu este bogat și plin de succes – chaebol (băgătaș), cum îi denumesc ei. De la Boys Over Flowers, The Heirs, Strong Woman Do Bong, Secret Garden, Goblin, Master’s Sun…lista poate continua (aproape) la nesfârșit. Întotdeauna voi avea o slăbiciune cu acest clișeu, pentru că primele drame urmărite au avut povestea asta. Mai nou scenariștii adaptează acest clișeu, adăugând ori elemente supranaturale, ori diverse artificii pentru a readapta clasica poveste a Cenușăresei. Din acest clișeu derivă și inepuizabilul subiect al fetei nepopulare dar bătăioase și diferite de alte fete, care se îndrăgostește de starul școlii. Spre uimirea tuturor, acesta o preferă pe ea, deși are la dispoziție un milion de alte fete populare/bogate/stilate dintre care să aleagă. 😀

Poveste de dragoste între șef și angajată

Un alt clișeu foarte des folosit este cel în care un CEO se îndrăgostește de secretara lui. De obicei secretara este portretizată ca fiind ușor stângace, sau timidă, iar șeful fiind inteligent, bogat, sigur pe el, căutat de multe femei dar singur. De obicei, CEO-ul are și o traumă din copilărie, pe care ea o vindecă. Este tot un soi de fată săracă/bărbat bogat, doar că se petrece la birou. Întâlnim povestea asta într-o mulțime de drame, precum, My Secret Romance, What’s Wrong With Secretary Kim, Lucky Romance iar lista poate continua. Dintre toate dramele cu acest subiect, cel mai mult mi-a plăcut What’s Wrong With Secretary Kim, pentru că subiectul este tratat cu mult umor.

Sărutul/plimbarea prin ploaie

Aproape toate dramele au o scenă romantică în timp ce plouă. De la Something in The Rain, A Korean Odyssey, While You Were Sleeping – peste tot vedem săruturi sau plimbări în ploaie. A devenit un fel de semnătură a seriaelor coreene cadrul cu protagoniștii sub o umbrelă. Și adevărul este că sunt filmate și editate atât de bine, arată așa plăcut din punct de vedere estetic, încât oricât ai vedea scene de genul acesta, nu te saturi. Plus că protagoniștii sunt tare drăguți și inocenți în aceste scene – de obicei el profită de ploaie pentru a se apropia de ea, sub umbrelă, și o ia în brațe/pe după umeri. 🙂

Mâncatul la taverne

Există vreo K-Drama în care să nu vedem o scenă de genul acesta? De obicei protagonista (fată simplă!) îl duce pe bărbat într-un astfel de loc, care este sub pretențiile lui, haha. El strâmbă din nas, de cele mai multe ori nu a încercat mâncăruri din acelea simple, precum intestine prăjite (nici eu nu aș încerca așa ceva, haha), însă până la urmă gustă și îi plac, muhaha. Sau dacă nu îl duce într-o bodegă simplă, îi dă să mănânce ramen la plic și din nou, el strâmbă din nas pentru că de obicei nu mănâncă mâncare semipreparată. 😀 Vă mai aduceți aminte de Hyun Bin în Secret Garden, cum înghițea în sec și încerca să își facă curaj, să guste din „delicatese”, pentru a nu părea sclifosit în fața protagonistei? :))

Sărutul peste masă

O altă scenă tipică pentru K-Drama – protagonistul se ridică și o sărută pe ea, peste masă. Am văzut pentru prima oară scena asta în Secret Garden, și a generat sute de parodii în alte emisiuni/K-Dramas – cumva a dat tonul acestui trend. Apoi am revăzut-o în în Another Miss Oh, Goblin și multe altele. Sau este adaptat – poate nu peste masă, dar brusc, întotdeauna e din senin, protagonistul o ia prin surprindere, ea roșește este.

Bărbatul care o poartă pe femeie în spate

Cred că până să încep să mă uit la K-drama, nu am văzut în filme scena asta. La Hollywood, de obicei protagoniștii ridică femeile în brațe, le trec pragul, însă în serialele coreene bărbatul o cară pe femeie întotdeauna în spate. De cele mai multe ori ea este băută, alte ori s-a lovit la picior sau i s-a rupt tocul. Cert e că face ce face, și sfârșește purtată de el în spate, haha. De cele mai multe ori el se plânge că e grea, iar ea îi trage una în cap. Oricum ar fi, scena este de cele mai multe ori amuzantă, mai degrabă decât romantică.

Pentru a nu rata noutățile din lumea K-Drama & K-POP, alătură-te grupului nostru de Facebook K Drama România sau abonează-te la canalul de YouTube unde vorbesc despre K-POP, K-Drama și cultura coreană. Mă puteți urmări și pe contul de Instagram, unde recomand o mulțime de cărți de autori asiatici, sau despre cultura asiatică.

Facebook Comments

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *