Cinci drame coreene de urmărit neapărat în septembrie!

Septembrie se anunță a fi o altă lună excelentă pentru noi drame coreene! De la thrillere psihologice la povești nostalgice despre maturizare, iată câteva dintre serialele care merită un loc pe lista voastră de vizionare!

  1. ,,Queen Mantis”

Nr. de episoade: 8 

Gen: Crimă, Thriller 

Data lansării: 5 septembrie 2025

În noua dramă, actrița Go Hyun Jung va prelua rolul înfiorător al lui Jung Yi Shin, o criminală în serie, cunoscută sub numele de „Călugărița” (după ce a ucis brutal cinci bărbați în urmă cu peste 20 de ani). Povestea va prinde viață atunci când Shin va trebui să lucreze cu fiul ei, un ofițer de poliție (interpretat de Jang Dong Yoon), pentru a prinde un alt criminal, care îi folosește metodele.

Acest thriller psihologic care este, de fapt, un remake coreean al serialului francez ,,La Mante”, promite o poveste complexă din punct de vedere psihologic și  etic, aspect pe care fanii îl adoră cel mai mult într-un thriller. 

2.  ,,My Youth”

Nr. de episoade: 12 

Gen: Dramă, Romance 

Data lansării: 5 septembrie 2025

În serialul „My Youth” de pe JTBC, faimosul actor Song Joong Ki îl interpretează pe Sun Woo Hae, un fost copil-vedetă devenit romancier. Acesta se va reîntâlni cu prima sa iubire după un deceniu de la despărțire – o directoare executivă în industria divertismentului, pe nume Sung Je Yeon. Astfel, telespectatorii vor avea parte de o acțiune plină de emoții și intensitate!

3. ,,The Murky Stream”

Nr. de episoade: 8 

Gen: acțiune, istorie, dramă

Data lansării: 26 septembrie 2025

Ultimul serial în care Rowoon (membru din fosta trupă SF9) va juca înainte de înrolarea sa în armată, va transporta telespectatorii în era Joseon.  

„The Murky Stream” urmărește viața a trei indivizi, ale căror destine se învârtesc în jurul râului Gyeonggang. Rowoon îl interpretează pe Jang Si Yul, un om, aparent, bun de nimic, care își ascunde trecutul, în timp ce Shin Ye Eun (cunoscută pentru rolul său în serialul ,,The Glory”) și Park Seo Ham, completează trioul. Ye Eun se află în rolul unui lider comercial, iar Seo Ham în pielea unui funcționar guvernamental, hotărât să combată corupția.

4. ,,Confidence Queen” 

Nr. de episoade: 12 

Gen: Crimă, Comedie

Data lansării: 6 septembrie 2025 

În această aventură criminală, Yoon Yi Rang  (Park Min Young) va conduce o echipă de escroci sofisticați. Ea se mândrește cu un IQ de geniu, fiind un lider încrezător și carismatic. Ea va conduce grupul alături de escrocul veteran James (Park Hee Soon) și de nou-venitul Myeong Ku Ho (Joo Jong Hyuk). Împreună, vor crea un plan îndrăzneț și aventuros de răzbunare împotriva ticăloșilor acestei ere.

De asemenea, telespectatorilor cărora le plac și dramele japoneze vor observa, probabil, că drama este o adaptare coreeană a serialului de succes ,,Confidence Man JP”.

5. ,,A Hundred Memories”

Nr. de pisoade: 12 

Gen: Comedie, Romance 

Data lansării: 13 septembrie 2025

Fanii anilor ’80 vor fi încântați de serialul „A Hundred Memories”, care va avea premiera pe JTBC. Această poveste nostalgică despre maturizare o are pe Kim Da Mi în rolul lui Go Young Rye – o însoțitoare de autobuz care suferă de rău de mișcare, dar care refuză să renunțe, pentru că slujba o ajută să-și întrețină familia.

Shin Ye Eun  o interpretează pe cea mai bună prietenă și colegă a ei, Seo Jong Hee, care este hotărâtă să scape de circumstanțele familiale nefericite în care se află.

Care dintre aceste k-drame v-a stârnit interesul cel mai tare? Nu uitați să le adăugați pe lista voastră de vizionare!

Sursă

Pentru a nu rata noutățile din lumea K-Drama & K-POP, alătură-te grupului nostru de Facebook K Drama România unde mii de fani ai acestei culturi vorbesc despre K-POP, K-Drama, cultura coreană și asiatică. Ne puteți urmări și pe contul de Instagram sau Facebook.

Facebook Comments

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *