În primă fază, cultura est-asiatică (Taiwan, Coreea, China și Japonia) m-a atras prin exotismul ei și prin prisma filmelor și a muzicii. Apoi, ușor, ușor, citind mai multe cărți, urmărind filme, documentare despre istoria și cultura lor, mi-am dat seama că mă atrage „firul roșu” care leagă aceste țări între ele: ambiția, determinarea și puterea de muncă. În acest articol vă povestesc de ce mă inspiră și motivează cultura și istoria asiatică.
De exemplu, Coreea de Sud, o țărișoară mică și firavă care atârnă ca o picătură de rouă pe coasta Asiei de Est, s-a transformat în câteva decenii, dintr-o țară săracă, măcinată de război civil și de ocupația dură a Japoniei, într-una dintre cele mai bogate țări de la ora actuală. Un progres incredibil, având în vedere locul de unde au pornit. Se spune că pentru a-și plăti datoria externă, în anii ’80, coreenii de rând și-au donat statului tot ceea ce aveau de valoare, inclusiv verighetele de nuntă… Eu admir foarte mult această tărie de a înfrunta nedreptățile, un start slab, o condiție precară, pentru a ieși biruitor apoi în „lupta” cu viața. Și de asta mă inspiră atât de mult istoria unor țări precum cele asiatice – pentru că au pornit de la o sărăcie cruntă și, cu toate acestea, au ajuns unde au ajuns. E nevoie de o mare tărie de caracter pentru asta. Același lucru se aplică și Japoniei, care după al II-lea Război Mondial și dezastrul cu bombele atomice s-a ridicat din propria cenușă la propriu prin ambiție și muncă, ajungând una dintre economiile de top ale lumii.
În acest sens, eu consider o carte motivațională și o carte de istorie, într-o anumită măsură. Pentru că vezi povești adevărate acolo, vezi oameni, națiuni care s-au zbătut pentru o viață mai bună și unii chiar au reușit. Și poți trage niște lecții, niște concluzii. De exemplu, din istoria Coreei poți învăța despre solidaritate, ambiție, forță sufletească, putere de muncă și multe altele. Pe care le poți aplica în propria viață.
Un alt exemplu din cultura asiatică care mă inspiră la fel de mult este conceptul japonez Kintsugi, arta de reparare a ceramicii sparte cu lac auriu. Cioburile sunt amplasate laolaltă și împreună formează un obiect mai frumos decât cel inițial grație decorării cu aur. În loc să fie aruncat sau criticat pentru defectele sale, obiectul devine mai valoros ca oricând, întrucât deformarea sau defectul său se transformă în punctul forte, prin intermediu artei kinstugi, sporindu-i frumusețea. Pentru mine, acest concept Kintsugi reprezintă o metaforă irezistibilă, pentru că eu consider că dificultățile pe care le înfruntăm ne modelează și ne transformă în ceea ce suntem. La fel cum e nevoie de sare pentru a intensifica gustul, luptele pe care toți le avem de dus fac parte din istoria, identitatea și povestea noastră. În loc să încercăm să ne ascundem cicatricile, Kintsugi ne încurajează să le celebrăm, sărbătorind felul în care acestea ne definesc. Nimic nu este distrus definitiv, oricât de dureroasă ar părea inițial o anumită experiență. Iar într-un registru mai pragmatic, kintsugi ne îndeamnă să fim consumatori mai atenți și mai responsabili. Să nu fim victimele trecătoarei mode, ci să prețuim propriile obiecte vestimentare, concentrându-ne asupra procesului de reparare, în loc să renunțăm și să le înlocuim cu unele noi. Este spre binele mediului înconjurător, al conturilor noastre bancare și ne scutește de supraagolomerare.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile și ideile care mă fac să mă simt atrasă de cultura asiatică.
Facebook Comments