Fanii Yumi’s Cells au motive serioase de bucurie: Kim Go Eun revine oficial în rolul care a cucerit inimile publicului din întreaga lume! După o pauză îndelungată, sezonul 3 promite o Yumi mai matură, mai sigură pe ea, dar pusă față în față cu o poveste de dragoste surprinzătoare ce va reanima haosul dulce din „satul celulelor”. Cu o premieră programată pentru prima jumătate a lui 2026, noul sezon va aduce un amestec emoționant de romantism, umor și introspecție, exact așa cum ne-a obișnuit serialul.
Actrița Kim Go Eun va reveni în rolul lui Yumi.
Pe 13 mai, platforma TVING a anunțat producția celui de-al treilea sezon al serialului Yumi’s Cells și a confirmat că Kim Go Eun va relua rolul principal.
Yumi’s Cells Sezonul 3 va urmări parcursul lui Yumi în drumul ei de scriitoare de succes, când o poveste de dragoste neașteptată îi dă viața peste cap. Această relație surprinzătoare va declanșa un nou val de emoții, trezind din nou „satul celulelor” din mintea ei. K-dramă este inspirată din webtoonul popular cu același nume, creat de Lee Dong Geon.
Noul sezon va fi realizat în continuare de regizorul Lee Sang Yeob, împreună cu scenariștii Song Jae Jung, Kim Yoon Joo și Kim Kyung Ran.
Kim Go Eun o va interpreta pe o Yumi mai matură. În acest sezon, celulele din mintea ei – Dragoste, Rațiune, Emoție, Scriitorul și Foamea – vor reveni și vor avea un rol și mai important.
Actrița și-a împărtășit gândurile despre revenirea în rolul lui Yumi:
„M-am simțit onorată să revin în rolul lui Yumi și să continui să spun povestea ei fanilor. A fost cu adevărat special pentru mine să joc acest personaj atât de mult timp. În noul sezon, vreau să arăt schimbările semnificative din viața lui Yumi și cât de mult a evoluat în toți acești ani. De când am început să o joc pe Yumi, în 2021, mi-am dorit un final pe măsură.”
Yumi’s Cells Sezonul 3 va avea premiera în prima jumătate a anului 2026 și va fi difuzat exclusiv pe TVING. Se pare că serialul va avea 8 episoade.

Înainte de a reveni în rolul lui Yumi, Kim Go Eun va juca în alte două K-drame în acest an.
Ea va avea rolul principal în viitorul serial You and Everything Else, alături de Park Ji Hyun, Kim Gun Woo, Kim Jae Won, Lee Sang Yoon și Gong Min Jung.
De asemenea, va apărea în viitorul thriller mister original Netflix The Price of Confession, unde va juca alături de Jeon Do Yeon, Park Hae Soo, Jin Seon Kyu, Choi Young Joon și Nam Da Reum.
Facebook Comments