NEZUMI by Nemira le promite iubitorilor de manga noi aventuri – „PINO”, un volum manga de sine stătător despre o prietenie neașteptată între o femeie și un robot umanoid echipat cu inteligență artificială, o poveste înduioșătoare despre viitor, inteligență artificială și schimbare, „Chi’s Sweet Home”, „Cat companions Maruru and Hachi”, de ale căror personaje ne vom îndrăgosti cu toții, indiferent de vârstă – și continuări ale unor serii populare: „Justițiarii din Tokio”, alături de care fanii vor călători din nou în timp, „Atacul titanilor”, unde vom continua să citim cu sufletul la gură despre Eren și ceilalți, „Atelierul vrăjitoarelor”, care ne va purta mai departe prin lumea minunată a lui Coco, micuța vrăjitoare ucenică, „Minciuna ta din aprilie” și paginile sale pline de muzică și neliniște, „Fata de Dincolo”, un basm întunecat care te ține captiv într-o lume pe care n-ai mai vrea s-o părăsești.

Povestea manga-ului SF PINO se concentrează pe Hana, o femeie care lucrează într-o companie farmaceutică, și pe corespondențele ei regulate cu Pino, un robot echipat cu inteligență artificială. Pino are rolul de îngrijitor al animalelor pe care compania le folosește în mod regulat pentru teste medicale. Însă, într-o zi, Pino trece printr-o schimbare neașteptată.

Chi este o pisicuță jucăușă care, în timpul unei plimbări relaxante cu familia sa, se rătăcește. Separată de căldura și protecția mamei sale, se simte copleșită de tristețe. Cuprinsă de singurătate, începe să plângă într-un parc, dar este salvată de un băiețel pe nume Yohei și de mama acestuia. Pisicuța este apoi rapid și discret dusă în apartamentul cald și primitor al familiei Yamada… unde animalele de companie sunt strict interzise.

Un cuplu neobișnuit de pisici maidaneze își unesc forțele pentru a împărtăși încercările și greutățile vieții în acest manga emoționant. Maruru a trăit o viață răsfățată, până când, într-o zi, alergând după un stol de vrăbii nu mai reușește să găsească drumul înapoi acasă. Ajunge să-l întâlnească pe Hachi, o pisică maidaneză dură, care îi spune că nu are nevoie de un motan de casă răsfățat pe teritoriul său și îl alungă. Dar, atunci când Maruru îl ajută pe Hachi să iasă dintr-o situație dificilă, cei doi fac echipă pentru a înfrunta împreună viața de pe stradă.

Takemichi află de la știri că prietena lui din școala generală, Hinata, a murit. Deodată, este transportat cu 12 ani în trecut, ca să se confrunte cu cei din Banda Tokio Manji, care pe vremuri îi făceau viața un iad și care, în prezent, sunt responsabili de moartea lui Hinata. Ca să o salveze pe fată și să schimbe viitorul, Takemichi trebuie să ajungă în vârful ierarhiei celei mai periculoase bande de delincvenți din estul Japoniei! Dar lucrurile se dovedesc mult mai complicate când se împrietenește cu liderul bandei, Mikey. Oare ce l-a făcut pe acesta să se transforme dintr-un copil răsfățat în liderul celei mai temute bande din Tokio?

Lumea se află sub dominația titanilor, iar ființele umane au devenit hrana lor. Încercând să le facă față, oamenii au construit ziduri uriașe, renunțând la libertate pentru a ține la distanță atacatorii. Dar pacea este doar o iluzie care, în cele din urmă, e spulberată de un titan colosal, capabil să spargă zidurile. În acea zi nefastă, omenirea începe un război fără speranță împotriva titanilor. În acest timp, un băiat fermecat de necunoscutul de dincolo de ziduri jură să elimine toți titanii și se înrolează în armată alături de prietenii lui. Din păcate, istoria se repetă, iar Eren realizează că a subestimat teroarea provocată de titani și viețile tuturor sunt puse din nou în pericol.

Coco, o fată dintr-un sat micuț, a visat toată viața să devină vrăjitoare. Dar toată lumea știe că vrăjitor sau vrăjitoare te naști, nu devii. Mai mult de-atât, tuturor le este interzis să privească momentul în care magia ia naștere. De aceea, Coco a renunțat la visul ei, până când, într-o zi, un vrăjitor pe nume Qifrey, aflat în trecere prin sat, este surprins de fată folosind magie. Aceasta este povestea plină de disperare, dar și de speranță, a unei fetițe care tânjește să devină vrăjitoare.

De mic, Kōsei era cunoscut pentru talentul său excepțional de a cânta la pian. Cu toate acestea, lucrurile se schimbă în momentul în care mama lui nu mai este alături de el, iar băiatul suferă teribil.
După ce-și pierde mama, lui Kōsei îi este imposibil să mai audă sunetul pianului în timp ce cântă. Din acest motiv, se îndepărtează de instrumentul său, renunțând să mai cânte. Dar totul se schimbă când întâlnește o violonistă pasionată și plină de viață, pe nume Kaori Miyazono, care iubește muzica.
Pe măsură ce Kōsei petrece timp alături de prietenii săi și de Kaori, acesta începe să redescopere pasiunea pentru muzică și să cânte din nou, acompaniind-o pe fată. În tot acest timp, adolescenții se confruntă cu provocări personale, dezvoltă legături profunde și experimentează puterea transformatoare a muzicii.

Povestea a două ființe care-și duc traiul între lumi, la limita neclară dintre ce e omenesc și ce nu. Au fost odată ca niciodată, într-o lume îndepărtată, două tărâmuri…
Tărâmul de Dincolo, locuit de Străini, creaturi blestemate care-și abăteau blestemul asupra celor care îi atingeau, și Tărâmul Dinăuntru, unde oamenii locuiau în singuranță și pace.
Cei doi, fetița și creatura blestemată, nu ar fi trebuit să se întâlnească, dar, odată ce drumurile lor se intersectează, ia naștere un basm plin de magie.
Facebook Comments