Începând cu G-Dragon, membru al fostei trupe de băieți BigBang, care s-a alăturat recent Institutului Avansat de Știință și Tehnologie din Coreea de Sud (KAIST) ca profesor invitat, îi vom explora acreditările și vom enumera în continuare alți câțiva idoli k-pop cu realizări academice demne de remarcat!
- G-DRAGON
Renumitul rapper sud-coreean – G-Dragon (al cărui nume real este Kwon Ji-yong) -, a fost recent discutat în Coreea, după ce s-a anunțat că a acceptat rolul de profesor invitat la Institutul Avansat de Știință și Tehnologie din Coreea (KAIST).
Acesta va susține discursuri despre leadership în cadrul departamentului de inginerie mecanică al KAIST și va organiza evenimente culturale pentru studenți.
În timp ce schimbarea domeniului de activitate ar putea pune câteva semne de întrebare, G-Dragon are acreditările necesare pentru a o susține și este de fapt unul dintre mulții idoli k-pop care au o înclinație spre învățătură.
În 2008, G-Dragon s-a înscris la Universitatea Kyunghee pentru a studia muzica postmodernă. Cu toate acestea, din cauza muncii sale în cadrul grupului BigBang, a trebuit să renunțe la universitate. Ulterior, s-a înscris la Gukje Cyber University în 2009 și a absolvit în 2013 cu o diplomă de licență în studii sportive de agrement.
Cu toate acestea, nu aici a fost sfârșitul călătoriei sale academice. În același an, G-Dragon s-a înscris la Universitatea Sejong, unul dintre cele mai bune colegii din Coreea de Sud, pentru a obține o diplomă postuniversitară. În 2016, a luat un master în distribuție și retail și chiar avea planuri de a-și lua un doctorat, dorință care nu s-a realizat, însă, din cauza înrolării sale în armată.
2. TABLO
În 1998, Tablo (nume real – Daniel Lee) – membru al trupei Epik High, s-a înscris la Universitatea Stanford din California, unul dintre cele mai bune colegii din Statele Unite. În mai puțin de patru ani, membrul coreeano-canadian a obținut atât o diplomă de licență în literatură engleză, cât și un master în scriere creativă. În timpul petrecut acolo, a scris chiar și o carte și a primit un premiu de la profesorul său pentru o scriere creativă.
Cu toate acestea, în 2010, în timp ce Coreea de Sud se confrunta cu un șir de personalități influente care au fost prinse cu diplome false, acreditările lui Tablo au fost puse, de asemenea, sub semnul întrebării.
Mulți internauți coreeni au fost sceptici cu privire la timpul scurt în care Tablo și-a luat diploma de licență, cât și o diplomă de master și au început să studieze trecutul său. Mesajele de ură împotriva lui Tablo și a familiei sale s-au intensificat, ceea ce l-a determinat pe idol să apară într-un documentar în care a vizitat Universitatea Stanford.
- PARK KYUNG
Membrul Park Kyung din Block B este considerat unul dintre cei mai inteligenți idoli din Coreea de Sud, având onoarea de a fi primul idol k-pop care a fost acceptat ca membru al Mensa International (organizație internațională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie).
Într-un episod din emisiunea de pe tvN, „Problematic Men”, rapperul a dezvăluit că scorul IQ-ului său a fost de 156 – plasându-l în percentila 99 (aflându-se printre unii dintre cei mai inteligenți oameni din lume).
Videoclipul de mai jos îl prezintă pe Park Kyung demonstrându-și abilitățile de gândire într-un timp record.
- CHANGMIN
În timp ce majoritatea oamenilor au o singură diplomă de licență, membrul TVXQ, Changmin, are două: una în muzică postmodernă la Universitatea Kyunghee și alta în film și arte la Universitatea Konkuk. El a luat, de asemenea, o diplomă de master și un doctorat în filosofie la Universitatea Inha – un institut care a fost în mod constant clasat printre universitățile de top din Coreea de Sud.
- KYUHYUN
Știm cu toții că Kyuhyun este un om cu multe talente; el poate dansa, are un excelent simț de gazdă și știe să cânte chiar și în malaeză! Dar câți oare știau oare că membrul legendarului grup Super Junior a fost un geniu al matematicii la școală?
Kyuhyun a câștigat în 2004 premiul I la Olimpiada Națională de Matematică și a primit, de asemenea, Premiul Ministerului Științei și Tehnologiei pentru abilitățile sale la matematică.
Era atât de priceput la matematică, încât a fost trecut într-o clasă specială pentru elevii supradotați din școala sa, în ciuda faptului că la celelalte materii nu excela.
În cele din urmă, s-a înscris la Universitatea Kyunghee și a absolvit cu diplomă de licență în muzică postmodernă. În 2016 și-a luat și masterul în același domeniu.
- WENDY
Membra trupei veterane Red Velvet poate fi cunoscută pentru priceperea ei vocală, dar pe vremuri, a fost și o studentă de onoare timp de mulți ani. În timpul petrecut la Shattuck-St. Mary’s din Minnesota, Statele Unite ale Americii, Wendy (nume real – Shon Seung-wan) a avut în mod constant scoruri ridicate la GPA.
Unele dintre realizările ei au inclus faptul că a fost desemnată drept cel mai bun student în 2009, precum și faptul că a primit prestigiosul Premiu al Președintelui pentru Excelență Educațională de la președintele american de atunci – Barack Obama!
- KEY
Seria idolilor inteligenți de la SM Entertainment este continuată de Key (nume real – Kim Ki-bum), membru al faimoasei trupe SHINee. Pe lângă faptul că are o diplomă de licență în film și musicaluri, are și un master în dezvoltarea conținutului de cultură și educație. În 2016, teza sa de master a fost prezentată la Conferința Internațională On New Horizons In Education din Viena, Austria.
De asemenea, el a mai susținut câteva discursuri în școlile din Coreea de Sud, subliniind legătura dintre stil și stima de sine.
Câte dintre realizările acestor idoli le cunoșteați?
Ana B.
Facebook Comments