Ce declarații frumoase și-au făcut Hyun Bin și Son Ye Jin în cadrul unui interviu

Actorii Hyun Bin și Son Ye Jin, protagoniștii din Crash Landing On You, formează un cuplu și au recunoscut asta oficial la începutul anului 2021. Ambii îmi plac foarte mult și m-am bucurat să aud această veste. Deși cei doi actori au intrat în atenția presei de când cu rolurile de protagoniști din Crash Landing On You, de-a lungul carierei lor s-au intersectat de numeroase ori. De exemplu, știați că Son a avut o scurtă apariție în drama lui, Secret Garden, în 2011? Recent am descoperit un interviu cu cei doi, înregistrat pentru Netflix înainte ca cei doi să formeze un cuplu, unde își fac declarații frumoase și flirtează, în special ea cu el. În acest articol povestesc lucruri interesante pe care le-am descoperit despre ei și cariera lor.

O scurtă istorie a lor și a relației dintre ei

Pe Hyun Bin l-am descoperit datorită dramei Secret Garden, una dintre primele kdrame urmărite, de aceea va rămâne pentru totdeauna unul dintre actorii mei favoriți. Actorul în vârstă de 40 de ani a ajuns cunoscut în 2005 datorită dramei My Name is Kim Sam-soon. De atunci a jucat într-o mulțime de drame de succes, precum Secret Garden (2010–2011), Memories of the Alhambra (2018–2019), Crash Landing on You (2019–2020) și filme precum A Millionaire’s First Love (2007), Confidential Assignment (2017), The Swindlers (2017), The Negotiation (2018) sau Rampant (2018). Acesta a jucat și într-un film în limba engleză, Late Autumn, filmat în Seattle, alături de actrița chineză Tang Wei. Acesta a devenit cel mai de succes film de box office din China, având încasări de US$9.5 milioane în doar două săptămâni. Pentru rolul său a fost lăudat și de presa americană, fiind apreciat pentru rolul de dandy din film. De-a lungul carierei sale a fost nominalizat la numeroase premii și ceremonii și a câștigat de 5 ori la Baeksang Arts Awards, printre care și Grand Prize (Daesang).

În 2011 și 2012 Hyun Bin și-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu, în cadrul Forțelor Marine, care este considerată cea mai dificilă branșă a armatei coreene. În 2013, actorul a fost recompensat de către Președintele Coreei în cadrul Zilei Naționale a Economiilor, pentru că a economisit 35 miliarde de won (aproximativ 33 milioane dolari) pe parcursul a 17 ani. Actorul este recunoscut și pentru actele caritabile și donațiile pe care le face, cea mai recentă donație fiind de 200 milioane won, pentru o asociație care luptă cu efectele COVID.

Hyun Bin s-a născut și a crescut în Seul, are un frate mai mare și a urmat facultatea de teatru, actorul continuând studiile și cu un Master în același domeniu, în cadrul Chung-Ang University.

Pe Son Ye-jin am văzut-o prima oară în drama Personal Taste, unde a jucat alături de Lee Min Ho. Mi-a plăcut mult de ea și am urmărit o mulțime de drame și filme cu ea de atunci, dintre care The Classic (2003), Summer Scent (2003), A Moment to Remember (2004), April Snow (2005), Alone in Love (2006), My Wife Got Married (2008), The Pirates (2014),  The Truth BeneathThe Last PrincessSomething in the Rain (2018) și Crash Landing on You (2019). Este o actriță foarte iubită în Coreea, fiind denumită „prima iubire a națiunii” și inclusă în Forbes Korea Power Celebrity 40 pentru trei ani la rând, 2019-21.

Primul său rol proeminent a venit în 2002, în filmul Chi-hwa-seon, care s-a bucurat de recunoaștere internațională și a fost premiat la Cannes. Son va debuta la Hollywood în 2022, în filmul producătorului Andrew Niccol, The Cross.

Deși cei doi actori au intrat în atenția presei de când cu rolurile de protagoniști din Crash Landing On You, de-a lungul carierei lor s-au intersectat de numeroase ori. De exemplu, știați că Son a avut o scurtă apariție în drama Secret Garden, în 2011? De asemenea, cei doi s-au intersectat și în 2018, pe platourile de filmare de la The Negotiation. Chiar dacă s-au intersectat de mai multe ori de-a lungul anilor la diverse evenimente sau pe platourile de filmare, cei doi susțin că drama Crash landing On You i-a adus împreună, pentru că odată cu această experiență au ajuns să se cunoască mai bine și să devină un cuplu.

Cei doi actori pe platourile de filmare de la The Negotiation
https://www.youtube.com/watch?v=VO2SVAnZCac

Ce declarații frumoase și-au făcut în cadrul unui interviu

În cadrul unui interviu pentru Netflix, Hyun Bin și Son Ye Jin au fost provocați să citească mesaje de la fani. Printre ele erau ascunse și un mesaj din partea lui Hyun Bin pentru Son Ye Jin și invers. La final trebuiau să ghicească fiecare mesajul din partea celuilalt. Mi-a plăcut mult acest interviu… se vede că Hyun Bin este puțin intimidat și atras de Son Ye Jin, iar ea mi se pare atât de modestă, simpatică și delicată. Sunt foarte faine reacțiile lor: nici unul nu ghicește mesajul celuilalt, dar sunt tare simpatici când descoperă adevăratele mesaje. Iată ce mesaje și-au transmis:

Îmi place frumusețea și talentul actoricesc al actriței Son, care dintotdeauna a muncit mult și cu spor! Să nu ne privezi niciodată de frumusețea și talentul tău! Continuă să muncești precum o albinuță! Figthing!

Mesajul lui Hyun Bin pentru Son Ye Jin

Oppa…te-am văzut pentru prima oară când eram în școala generală… în rolul Kang Gook din Ireland. Hyun Bin oppa este cel mai bun actor din viața mea. Ascult OST-ul din If It Isn’t Me în fiecare zi. De atunci am urmărit toate filmele și serialele tale. Cu cât te urmăresc mai mult, cu atât mai mult mă emoționez. Întotdeauna te voi susține și încuraja.

Mesajul lui Son Ye Jin pentru Hyun Bin

Nu-i așa că sunt foarte drăguțe mesajele lor? În special mesajul ei, mi se pare că flirtează cu el. 🙂

Pentru a nu rata noutățile din lumea K-Drama & K-POP, alătură-te grupului nostru de Facebook K Drama România sau abonează-te la canalul de YouTube unde vorbesc despre K-POP, K-Drama și cultura coreană. Mă puteți urmări și pe contul de Instagram, unde recomand o mulțime de cărți de autori asiatici, sau despre cultura asiatică.

Facebook Comments

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *