6 lucruri interesante despre Squid Game

Serialul coreean Squid Game a creat furori la nivel internațional și i-a cucerit chiar și pe cei care nu urmăreau seriale din Coreea sau muzică k-pop. Și cred că pe bună dreptate, pentru că este un serial foarte bun – mă bucur să văd că frumoasa cultură coreean ajunge să fie descoperită de tot mai mulți oameni prin intermediul acestui serial. Este un thriller care te ține în priză de la primul și până la ultimul episod, dar mai ales pune în discuție teme profunde, precum inegalitatea socială, discriminarea și răspunde la întrebarea „ce ai face pentru bani”? Am citit și urmărit diverse interviuri cu regizorul serialului și cu actorii, iar în acest articol adun laolaltă mai multe informații interesante. De exemplu, știați că fiul lui Park Hae-soo (cel care interpretează personajul Cho Sang-woo), s-a născut în ziua în care Squid Game a fost lansat și de aceea poartă porecla de „Squid Baby”? Citiți mai multe informații interesante în articol.

Un număr de telefon care apare în serial este real

O femeie de afaceri din Seongju, sud-estul Coreei de Sud, a povestit presei locale că primește mii de mesaje și apeluri din cauza serialului difuzat de Netflix și că, din cauza asta, îi este greu să-și continue viața de zi cu zi. Femeia ar fi refuzat ofertele de despăgubire de până la cinci milioane de won, aproximativ 4 mii de dolari. Netflix nu a comentat cererile de despăgubire, dar și-a îndemnat fanii să nu mai sune la acest număr.

Regizorul serialului, Hwang Dong-hyuk, a fost refuzat timp de 10 ani de studiouri

Hwang Dong-hyuk este regizorul serialului, dar totodată și producător și scenarist, el practic făcând munca a trei oameni. A declarat în interviuri că din cauza stresului și a muncii a pierdut 6 dinți în timpul producției acestui serial. În perioada în care încerca să convingă studiourile să producă acest serial, regizorul a fost nevoit să își vândă chiar și laptopul, pentru că nu avea bani să se întrețină.

HoYeon Jung, cea care joacă rolul Sae-Bieoka, este fotomodel și a devenit recent imaginea Louis Vuitton

Fotomodelul se bucură de roadele succesului Squid Game – de la lansarea serialului, aceasta a acumulat 15 milioane de urmăritori pe Instragram, ceea ce a propulsat-o în capul listei celor mai urmărite actrițe coreene pe Instagram. De asemenea, recent a devenit imaginea cunoscutului brand Louis Vuitton și primește o mulțime de oferte, atât în calitate de model, cât și ca actriță. Înainte de Squid Game, HoYeon a apărut în emsiunea “Korea’s next top model”, unde a câștigat locul 2. De asemenea, a apărut în numeroase reclame pentru brand-uri cunoscute precum Chanel, Hermes Sephora sau Gap.

Park Hae-soo are un copil nou născut poreclit „Squid Kid”

Actorul care interpretează personajul Cho Sang-woo a declarat în cadrul emisiunii „Jimy Fallon Show” că s-a născut copilul său chiar în ziua în care s-a lansat acest serial fenomen, ceea ce, spune el, i-a purtat noroc. De aceea, copilul său este poreclit „Squid Kid”. Acesta s-a căsătorit recent, în 2019, iar acum familia lui s-a mărit, cu un băiețel sănătos. El a mai jucat în serialul Prison Playbook, pentru care a primit premiul Best New Actor la The Seoul Awards. A mai avut apariții și în alte seriale, precum Legend of the Blue Sea, Memories of the Alhambra sau The Liar and His Lover.

Squid Game este primul serial coreean care ajunge pe locul I în trending pe Netflix

Nu doar că serialul este primul din Coreea care ajunge pe locul I pe Netflix, dar este pe cale de a deveni cel ai urmărit serial de pe Netflix din istorie.

Lee Jung-jae, actorul principal din Squid Game, a fost plătit 3 milioane de euro pentru acest rol

Se pare că producția serialului a costat 22 de milioane de euro în total, o parte din acești bani fiind folosiți pentru a plăti actorii. Este considerat cel mai scump serial coreean, iar sursele spun că cel mai bine plătit actor din serial este Lee Jung-jae, cel care joacă rolul principal în Squid Game. Asta îl propulsează pe locul II în topul celor mai bine plătiți actori coreeni, după Kim Soo Hyun, protagonistul din drama It’s Okay To Not Be Okay. În ceea ce privește viața sa personală, actorul este iubitul lui Lim Se-ryung, moștenitoarea grupului Daesang Group. Se pare că actorul are o mulțime de afaceri, inclusiv un lanț de restaurante italienești în Coreea și este pasionat de design interior.

Pentru a nu rata noutățile din lumea K-Drama & K-POP, alătură-te grupului nostru de Facebook K Drama România sau abonează-te la canalul de YouTube unde vorbesc despre K-POP și K-Drama.

Facebook Comments

About the author

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *