Astăzi, la rubrica Fani Coreea, facem cunoștință cu Ina, a cărei pasiune pentru această țară a început odată cu difuzarea dramei Dae Jang Geum pe TVR. De atunci, ea a avut ocazia de a vizita Coreea de Sud iar acum visează să vadă și Coreea de Nord. De asemenea, studiază limba coreeană la facultate. Citiți povestea ei mai jos și nu uitați că dacă doriți să vă public povestea pe site, îmi puteți trimite mail la adresa ene.luisa@gmail.com.
***
Dragostea mea față de Coreea a început în 2009, odată cu difuzarea dramei Dae Jang Geum pe TVR. Fiind o familie de pasionate de gătit (mama, eu și încă 2 surori) ne-a captivat serialul. Așa a început. Ulterior am revăzut drama cap-coadă de vreo 4-5 ori, și alte drame (demult am depășit 100 de seriale], pentru care am sacrificat nopți de somn, care m-au captivat, din care am învățat coreeană de bază. Am început apoi cu k-pop și balade coreene, am învățat câteva cântece interpretate de Song So Hee, stilul muzical de povestire cântată a atins o coardă sensibilă, deoarece apreciez doinele, baladele și pricesnele românești. A învăța cântece și versuri mi s-a părut o metodă cât de cât accesibilă de a îmbogăți vocabularul.
Am intrat la Facultatea de Litere pe secția de Literatură, Engleză-Rusă și cu cea mai mare plăcere am luat facultativul de Coreeană timp de 2 ani. În ultima perioadă am trecut pe talkshow și canale de YouTube ale familiilor mixte sau ale vorbitorilor de engleză/ română care locuiesc în Coreea de Sud. În familia mea sunt singura „mai răsărită” la propriu și la figurat, atât în ce privește gusturile culinare (singura care iubește orezul gătit simplu, restul mănâncă orez doar în sarmale, pilaf/ghiveci sau dulce – în lapte), cât și în ce privește cultura coreeană. De multe ori mă simt mai legată de Coreea decât de România și mă simt nițel vinovată pentru asta. Nu știu emisiuni, filme, seriale, showbiz românesc, nu ascult muzică românească pop în general, dar știu din toate cele menționate și sunt la zi cu ultimele news-uri și scandaluri din Coreea de Sud. Ai mei mă iau peste picior, așa că am renunțat să le povestesc despre pasiunea mea – cultura coreeană.
În 2018 m-am angajat la o fundație creștină, prin intermediul căreia am avut oportunitatea de a merge în Coreea de Sud pentru 2 săptămâni pentru incursiune culturală și participare la o conferință. E o poveste întreagă. Prima călătorie trans-continentală pe cont propriu, 40 de ore de călătorie, cu tot cu escale, urmate de o așteptare de 5 ore în aeroport pentru că – trafic în Seoul spre Incheon… dormit în stil tradițional, peripeții cu insecte specifice – centipede, care m-au lăsat cu sechele, o teamă de a dormi cu urechile și ochii descoperiți, dar și cu evenimente frumoase, ședință foto în îmbrăcăminte tradițională, demonstrații de taekwondo, cântare în cadrul conferinței cu fan club de adolescenți în spatele sălii (care mi-au dat emoții, nu eram obișnuită cu public activ) și mult respect și recunoștință din partea lor, plus o mulțime de cadouri frumoase – până în ziua de azi folosesc cana cu mesaj în coreeană primită de la organizatori, în fiecare dimineață la cafea, și toți cei din casă știu că de acea cană nu se ating că e bai. E greu să povestesc 2 săptămâni de peripeții într-un comment. 😁 Ce am dorit cel mai mult în Coreea? Să cumpăr literatură pentru copii, așa că acasă am două cărți cu povestioare în limba coreeană pe care fac practică de limbă și citit – cea mai bună investiție. Să cumpăr măști de față și produse de îngrijire. În 2018, la Cluj, cu greu găseai, trebuia să le comanzi din altă parte – am venit cu măști în valoare de aproximativ 200$.
Gătesc acasă mâncare coreeană, pentru că la Cluj nu sunt restaurante cu specific, așa că trebuie să improvizez. Înainte de a pleca familia domnului profesor Kim la București am pregătit o masă frumoasă cu mâncare coreeană, neștiind că vor fi nevoiți să plece, Kimbap, Mandu, Kimchi, Danmuji, orez și Samgyetang. A fost pentru mine prima dată când am gătit așa multă mâncare coreeană și când am avut pe cineva care să aprecieze corect dacă e ce trebuie sau nu. Au fost încântați cu toate că probabil se așteptau la mâncare românească 😅
Care este visul meu cel mai profund și cel mai măreț? Coreea de Nord. Încă din 2018, de la angajarea mea, am aflat că această țară este cea mai închisă și are cele mai înverșunate persecuții și cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, anul acesta, împlinind 20 de an în topul țărilor cu cele mai grozave persecuții. Ce vreau să fac acolo? Munca cea mai de jos – să gătesc pentru copiii subnutriți (și nu doar pentru copii), să duc o rază de speranță la o viață mai bună. Încă nu e posibil, deoarece țara e complet închisă, dar nădăjduiesc că în curând se va deschide, deoarece economia este la pământ și țara este lovită din nou de o foamete cruntă, iar familia Kim realizează că dacă nu este popor nu au ce conduce. Ce fac pentru asta? Mă pregătesc, învăț limba, iau cursuri de supraviețuire în condiții extreme și de stres, cursuri de prim ajutor, urmăresc toate canalele refugiaților sau a organizațiilor care se ocupă de aceștia pe care le-am găsit până în prezent pentru a învăța elemente culturale și de limbă, pentru a înțelege perspectiva și situația celor captivi în regimul Kim. Învăț să gătesc în stil coreean. Încerc să conștientizez pe alții în ce privește situația din Coreea de Nord, starea populației și nevoia mare de implicare în sensul acesta pentru salvarea unei națiuni. Mi-ar plăcea să câștig cartea cu povestioare sau cea cu lecții din K-pop și K-drama, m-ar ajuta mult, dar orice altceva e mai bine decât binevenit. Ticlea Ina, Cluj-Napoca.
***
Facebook Comments