The Island of Sea Women de Lisa Sea este o carte despre prietenie, mare, maternitate și reziliența femeilor (haenyo dar nu numai) în fața adversităților istoriei și naturii. Cartea prezintă viața femeilor dintr-un colectiv de haenyo de pe insula Jeju din Corea de Sud în timpul ocupației japoneze, protectoratului american de după al doilea război mondial și până în zilele noastre.
Prietenia are un rol esențial în această carte, în jurul prieteniei dintre două haenyo, Young-Soon și Mi-Ja, se construiește de fapt toată acțiunea. Drumul prieteniei lor este la fel de trist și de tulbure ca istoria insulei Jeju care a fost greu încercată, dar viețile lor sunt un monument de reziliență în fața adversității și într-un final pacea își va găsi loc în sufletele lor pentru că ‘’Dacă vei înțelege totul, vei ierta.‘’ Un frumos citat care m-a pus pe gânduri, tot ce pare de neiertat este de fapt de neînțeles și pentru a ierta trebuie să ai puterea să cauți să înțelegi. Iar pentru a înțelege nu poți fară să empatizezi, fară să te pui în pielea celuilalt.
Cartea este extrem de bine scrisă, cu multe lecții de viață și citate care îți vor rămâne mult timp în minte și în suflet. Nu sunt traducător de meserie, dar am reușit să traduc câteva frumoase citate, sper pe măsura felului în care ele au fost scrise de către autoare, în limba engleză.
Nu vreau să vă spun prea multe despre acțiunea cărții pentru a nu vă răpi din bucuria citirii ei, dar o să las aici câteva lucruri interesante despre insula Jeju și despre ce înseamnă să fii haenyo și femeie în acest loc, poate vă trezesc interesul pentru carte dar și pentru a vizita această zonă, eu sigur îmi doresc să ajung acum acolo!
Insula Jeju este o insulă aflată în sudul peninsulei coreene ce aparține de Coreea de Sud. În timpul ocupației japoneze locuitorii insulei au suferit mult de pe urma japonezilor care îi exploatau și agresau frecvent. Cu mult mai dureroasă și sângeroasă în istoria insulei a fost însă perioada ce a început în timpul protectoratului american în Coreea, o perioadă în care datorită înclinației de stânga a comunității din Jeju, au avut loc numeroase incidente de o teribilă cruzime între locuitorii insulei și reprezentanții autorităților centrale de pe continent. În centrul acestor incidente au stat mereu femeile, mai exact femeile haenyo, dârze și de neclintit, care au făcut tot ce le-a stat în putință să își hrănească familia și să își crească copiii.
– E mai greu să fii femeie decât să fii vacă (…) Bărbații nu trebuie să facă muncă fizică grea. Singurele lor responsabilități sunt să aibă grijă de copii și să gătească cate puțin.
În unele locuri, acești bărbați s-ar numi neveste! spuse Joon-Lee. Asta ne-a făcut să râdem.
Cam acesta era rolul bărbatului în anii 1900 pe insula Jeju. Unul din motivele pentru care se spune că în Coreea de Sud – deși este o țară foarte dezvoltată- egalitatea dintre femei și bărbați și rolul femeii în societate este încă destul de retrograd, este faptul că în Coreea religia cea mai răspândită este confucianismul, o religie care printre altele, îndeamnă fetele să își asculte tații, femeile bărbații și văduvele băieții.
Spre deosebire de societatea profund confucianistă din Coreea, pe Insula Jeju se practica șamanismul, o religie în care zeițele sunt la fel de puternice ca zeii, iar femeile, ca și bărbații pot deveni șamani, cei mai respectați membrii ai comunității. Există puține religii care să permită chiar și astăzi acest lucru. Poate de aceea pe insula Jeju femeile și bărbații trăiau într-o societate semi-matriarhală.
Al doilea motiv era bineînțeles că pe insula Jeju, femeile erau cele care munceau și aduceau bani în casă. Jeju este insula femeilor scafandru, femeilor haenyo, care se scufundă în adâncuri fără oxigen suplimentar pentru a pescui caracatițe, scoici abalone și alte creaturi marine de adâncime pe care ulterior le vindeau. De ce femeile? Se spune că femeile sunt anatomic mai potrivite pentru a se scufunda în apele reci ale oceanelor pentru că au un prag de hipotermie mai înalt datorită faptului că au un procent mai mare de grăsime în corp decât bărbații.
Deși erau femei independente, curajoase și puternice (își riscau în fiecare zi viața în adâncuri), și erau cele care asigurau traiul familiei, rolurile de gen fiind complet inversate aici, până destul de curând în istorie, femeile de aici nu aveau voie să dețină proprietate și nici să primească o educație, ba mai mult, surorile începeau să muncească la 15 ani pentru a-și sprijinii financiar frații să meargă la scoală. Când un copil creștea în burta mamei, dacă ieșea băiat era cea mai mare onoare, dacă ieșea femeie era cea mai mare ușurare pentru că avea cine să susțină financiar familia în continuare.
Astăzi se găsesc tot mai puține femei haenyo, tradiția se pierde încet, încet. Haenyo au refuzat să folosească tancuri de oxigen pentru scufundări deoarece au considerat mereu că ele sunt în comuniune cu natura și trebuie să respecte adâncimile oceanului prin a nu aduce corpuri străine naturii. În secolul vitezei deci, ”prada’ scoasă la suprafață de colectivele de haenyo nu mai era suficientă. În același timp, tot mai multe fete din familii de haenyo și-au dorit să meargă la scoală și să nu urmeze meseria extrem de periculoasă a mamelor lor. Dacă vrem deci să vedem ultimele femei sirene – multe dintre ele au peste 70 de ani si inca se scufundă – trebuie să ajungem cat mai curand pe Insula Jeju.
Facebook Comments