Anul acesta este un an bun pentru fanii serialelor asiatice, pentru că deși nu am ajuns nici măcar la jumătatea anului, au apărut o mulțime de seriale noi și palpitante. În acest articol vorbesc despre 3 dintre preferatele mele, lansate în 2022. Care sunt favoritele voastre?
A Business Proposal
„A Business Proposal” este o comedie romantică ce spune povestea dintre CEO Kang Tae Moo (Ahn Hyo Seop) și angajata lui, Shin Ha Ri (Kim Se Jeong). Totul începe când Shin Ha Ri merge la o întâlnire aranjată cu Kang Tae Moo, în locul prietenei sale. Spre stupoarea ei, descoperă că bărbatul de la întâlnire este CEO-ul și moștenitorul companiei pentru care lucrează ea. Acesta nu o recunoaște, pentru că vine deghizată la întâlnire, ca să pară o moștenitoare bogată. Ulterior, el descoperă înșelăciunea, știe că ea a venit la întâlnire în locul prietenei sale, dar îi propune să se întâlnească în continuare, ca să scape de întâlnirile pe care i le tot aranja bunicul lui. De aici bineînțeles că decurg tot felul de complicații comice. Deși drama este adaptarea unui webtoon, subiectul mi-a adus aminte de Secret Life Of My Secretary, seamănă mult povestea, însă Business Proposal mi se pare mai amuzantă și mai bine concepută.
Plusuri (+)
- prietenia dintre Shin Ha Ri și Jin Young Seo. Sunt foarte simpatice, se ciondănesc, se distrează, au o relație tare faină.
- jocul actoricesc – atât ML cât și FL joacă foarte bine. Îmi place în special Kim Se Jeong, care este atât de amuzantă în rolul unei moștenitoare bogate extravagante.
- editarea imaginii – îmi place foarte mult cum sunt introduse elementele de desen animat în dramă. Dau un aer inocent și plăcut dramei.
- umorul – eu zâmbesc sau râd din minut în minut la această dramă.
- felul în care este editată fața actriței principale – are obrajii roșii tot timpul și asta îi dă un aer tare drăgălaș.
Minusuri (-)
- felul în care este editată fața actorului principal – i-au făcut fața mult prea netedă și e păcat, pentru că în realitate el arată mult mai bine.
- faptul că are doar 12 epidoade 🙂 Mi-ar fi plăcut să mă bucur de mai multe episoade.
Legally Romance
Drama Legally Romance mi-a atras atenția datorită actorului Z. Tao, care joacă rolul principal. Despre el am citit destul de multe lucruri, iar viața sa seamănă cu un serial asiatic. Este fiul unui milionar din China, tocmai a moștenit o avere de miliarde de dolari. De asemenea, este unul dintre membrii inițiali ai trupei EXO, dar s-a retras de ceva ani din grup. Eu l-am mai văzut în drama The Brightest Star in the Sky și mi s-a părut simpatic. De asemenea, de când s-a retras din EXO s-a lansat solo și chiar are piese faine, câteva dintre ele se regăsesc și pe OST-ul dramei Legally Romance.
Drama Legally Romance este o comedie romantică simpatică foc. Qian Wei, personajul principal feminin, are 28 de ani și lucrează ca asistenta unui avocat, Lu Xun. Ei se știu încă din studenție, au fost colegi. Acesta îi face viața imposibilă la birou. Într-o zi, Qian Wei are un accident și ajunge înapoi în timp, pe vremea studenției. Acum are ocazia să îl cunoască mai bine pe Lu Xun și realizează că lucrurile nu stau chiar așa cum își imagina ea. Mai mult decât atât, îl revede și pe iubitul ei, de care se despărțise în viitor. Și are de ales, dacă să meargă pe același drum sau să schimbe anumite lucruri.
Chimia dintre cei doi actori principali este absolut extraordinară, urmărind drama simți fluturașii primei iubiri. Actorii sunt foarte jucăuși, relaxați, simpatici. Eu am zâmbit de la început și până la sfârșit. Drama tratează teme profunde, emoționante, dar într-un mod simpatic și amuzant. Veți râde și vă veți emoționa garantat!
Patchinko
Pachinko este un serial coreean ce ne arată că și cele mai tulburi vremuri pot fi depășite prin răbdare, muncă și perseverență. O lecție de viață și de istorie, prețioasă cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu nesiguranța vremurilor actuale. Lee Min Ho joacă rolul lui Hansu, un interlop puternic și povestea lui de dragoste interzisă.
În 1910 Japonia a anexat Coreea și a urmat o perioadă de 35 de ani de ceea ce va rămâne cunoscut în istorie drept una dintre cele mai agresive procese de colonizare din lume. Japonezii au interzis limba coreeană impunând japoneza în școli și instituții, au obligat cetățenii să își schimbe numele în echivalentul lor japonez, au silit peste jumătate de milion de coreeeni la muncă silnică, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au forțat femeile la sclavie sexuală, așa numitele confort women. În plus, au crescut taxele și impozitele atât de mult, încât pentru majoritatea coreenilor a devenit aproape imposibil să mai dețină proprietăți sau să lucreze în propria lor țară. A fost o perioadă de sărăcie lucie, în care o porție de orez simplu însemna, pentru majoritatea coreenilor, un lux. Foarte mulți au decis să se mute în Japonia, pentru a reuși să supraviețuiască. Însă în Japonia se confruntau cu alte probleme, pentru că guvernul japonez, pentru a descuraja emigrarea, nu dădea drept de lucru coreenilor, nici de a închiria sau deține proprietăți, astfel încât majoritatea locuiau în ghetouri și munceau la negru. După ce Japonia a pierdut războiul, în 1945, a pierdut controlul asupra Coreei, iar țara a fost împărțită în două, una aflată sub influența SUA (Coreea de Sud), una sub influența Rusiei (Coreea de Nord, care rămâne, până astăzi, țară comunistă). Pentru foarte mulți coreeni care locuiau deja de decenii în Japonia, ba alții chiar se născuseră acolo, le-a fost greu să revină în propria țară. În primul rând pentru că deși acum eliberată din chingile Japoniei, Coreea era o țară foarte săracă, apoi pentru că mulți dintre cei care emigraseră erau din Coreea de Nord, care acum devenise țară comunistă. În plus, Coreea a fost măcinată de încă un război, după ce a fost împărțită în două, pentru că cei din Nord, comuniști susținuți de Stalin, au invadat Coreea de Sud. Astfel că majoritatea coreenilor din Japonia au decis să rămână, în continuare cu un statut neclar și ostracizați de către japonezi.
În acest context se desfășoară povestea unei familii, desfășurată pe 4 generații, care a emigrat în Japonia în momentul în care Coreea a devenit colonie, și a suferit nenumărate chinuri și nedreptăți în noua țară. Problema coreenilor din Japonia este un punct sensibil până și în zilele noastre, o rană care nu a fost încă vindecată – recent Japonia și-a retras ambasadorul din Coreea de Sud, situația dintre cele două țări fiind tensionată.
Povestea începe cu Sunja, care își dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neașteptate. Părăsită de iubitul său coreean, Hansu, care se mutase în Japonia și făcea parta din Yakuza, celebra bandă de crimă organizată, tânăra e salvată de un preot care o ia de soție, îi dă un nume copilului si o duce în Japonia. Acesta este doar începutul călătoriei, pentru că în Japonia o așteaptă multe alte greutăți și o reîntâlnire cu tatăl copilului său. Sunja este un personaj extraordinar, care în ciuda vicisitudinilor la care o supune viața, este de admirat pentru atitudinea demnă și curajoasă pe care reușește să și-o impună. Un model demn de urmat, o femeie care are ca o carcasă de oțel care îi ține drept niște oase frânte ale sufletului. Recomand acest serial, chiar am citit cartea și abia așteptam ecranizarea.
Facebook Comments